După alte lupte seculare …

Jump to Comments

Care au durat de data asta aproape un an, revin şi eu pe aici nu de alta da parcă după atâta folkbloguit în neştire mi s-a făcut şi mie poftă de un loc virtual numai al meu în care să pot înşira verzi şi uscate fără să-mi pun problema de profesionalism, părere obiectivă, punct de vedere avizat, etc etc … Şi cum o bună parte din ceilalţi membrii folkbloghişti (miragecj, cantafabule, sinzilup, maggie may, bogdan) mă delectează aproape zilnic cu postările lor pe blogurile personale, mi-am zis că ar fi cazul să se urnească şi ditai shefa că aşa nu se mai poate. Nu ştiu dacă o să-mi iasă de data asta, dar promit solemn că dacă nu reuşesc, voi închide pe veci această tentativă eşuată de blog personal. Nu de alta, dar mă cam fac de mândră minune cu el )

Profit de ocazia asta pentru a-i invita pe cei 1-2 vizitatori absolut întâmplători ai acestui loc părăsit şi lăsat în paragină să ne viziteze la noua adresă a Folkblogului, adica la www.folkblog.ro . Sper să vă placă acolo. Veţi avea ocazia să vedeţi şi faţa mea serioasă, de shefă responsabilă care postează fel de fel de ştiri, cronici, editoriale şi alte minuni de felul acesta. Acolo nu-mi permit pauze de un an şi mai am, alături de mine, o gaşcă din ce în ce mai mare de nebuni frumoşi, talentaţi şi iubitori de muzichii faine, fără de care acel loc nu ar fi ajuns niciodată atât de departe.

Multe s-au întâmplat în ultimul an, prea multe ca să le povestesc aici, cert este că a fost una dintre cele mai faine perioade ale vieţii mele şi sper că lucrurile vor continua pe făgaşul ăsta încă mulţi ani de acum încolo. Dacă în primul post de pe acest blog vă povesteam (pe un ton ghiduş dar, zic eu, plin de subînţeles) despre cum mi-am dat arama pe faţă şi am început să revin la mine, cea adevărată, cea renegată atâţia şi atâţia ani, astăzi vă pot spune, cu mâna pe inimă, că pasul făcut atunci a fost poate cel mai important pas din viaţa mea. Din acel moment totul a început să se lumineze şi lumea să îşi dezvăluie întregul ei farmec, de atunci am început să fac o mulţime de lucruri care îmi fac plăcere şi cât mai puţine dintre cele care mă plictisesc sau mă dezgustă, de atunci am adunat o colecţie impresionantă de oameni frumoşi şi clipe de neuitat, de atunci mi-e frică mai puţin şi visele mele se transformă toate, cu timpul, în realitate.  Dar despre asta am tot scris în editorialele mele de pe FolkBlog şi deja simt că mă repet mai mult decât ar trebui.

Blogul de faţă iniţial ar fi trebuit să fie altfel decât un blog obişnuit, aş fi vrut să public aici poveşti mai mult sau mai puţin trăznite, mai mult sau mai puţin ghiduşe, aş fi vrut să fac aici un mic exerciţiu de stil … Nu prea a ieşit. Recunosc că puţine chestii scrise aici îmi mai plac astăzi (eu fiind de regulă cel mai dur critic al meu ) . Să le şterg însă, ori să încep alt blog nu ştiu dacă ar fi totuşi cea mai bună soluţie. Le voi lăsa pe toate aşa cum sunt şi voi încerca de acum încolo să scriu aici cât mai des, încă nu ştiu pe ce teme, va fi probabil un blog ca toate blogurile, un loc în care voi vorbi despre mine şi lucrurile care-mi plac, despre cărţi, muzici, concerte, filme şi călătoriile (destul de dese) pe care le fac în scopuri concertistice în general. Şi poate, din când în când, şi câte o poveste mai mult sau mai puţin fantasică/ghiduşă/trăznită. Vom vedea. Important este că m-am urnit. Aşadar, bine (mi-)am revenit!

În final, vă las să cădeţi într-o binevenită transă psihedelică floydiană cu un cântec pe care eu una îl ascult ori de câte ori simt că pericolul amorţirii confortabile mă paşte:

6 Comentarii

Filed under vrute si nevrute

Etichete eu, folkblog, pink floyd